DNA urmează să facă noi percheziții în ceea ce privește „azilele groazei”. Autoritățile vor face noi audieri

DNA urmează să facă noi percheziții în ceea ce privește „azilele groazei”. Autoritățile vor face noi audieri
DNA - Sursa foto: Facebook

Direcția Națională Anticorupție (DNA) urmează să facă noi percheziții în dosarul „azilele groazei”. Astfel, Ștefan Godei urmează să fie audiat în legătură cu funcționarii care l-au ajutat să își continue afacerea după controale.

Din sursele GÂNDUL, Godei a fost deja citat în calitate de martor, însă calitatea poate fi schimbată chiar în cursul audierilor.

Anchetatorii sunt interesați de legăturile sale cu Agentia Județeană de Plăți și DGASPC. Procurorii încearcă să afle care este toată caracatița care l-a protejat, inclusiv din Primăria Capitalei.

Doi dintre inculpații arestați în dosarul „azilele groazei”, aduși la Curtea de Apel București

Andrei Răzvan Țicu, șef serviciu în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov, și Ovidiu Dumitra, fost polițist la Serviciul de Investigații Criminale din Poliția Ilfov, au fost aduși, joi, la Curtea de Apel București, pentru judecarea contestației la decizia de arestare preventivă a Tribunalului București. Aceștia sunt doi din cei patru arestați preventiv în dosarul ”azilele groazei” din Voluntari și Afumați.

Ștefan Godei, administratorul unuia dintre cele două centre din Voluntari și Afumați pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități care aparțin Asociației ”Sfântul Gabriel cel Viteaz” și fratele acestuia, Dan Godei, coordonatorul unui alt centru pentru vârstnici al aceleiași asociații, sunt ceilalți doi arestați în această speță.

Ovidiu Dumitra este soțul Cristinei Dumitra, cea care administra una dintre afacerile căminelor de bătrâni din Ilfov, Centrul de Îngrijire și Asistență Casa Maria SRL și, ulterior, House Grandma Anastasia`s SRL.

Peste 100 bătrâni erau ținuți în condiții inumane

La doar câțiva kilometri de București, peste o sută de persoane – cei mai mulți vârstnici, aflați în situații vulnerabile, dar și tineri cu dizabilități, care au nevoie de îngrijire și tratament special, au trecut prin umilințe și traume greu de imaginat și de îndurat.

Reamintim că, la începutul anchetei, judiciare au spus pentru Gândul, că Ovidiu Dumitra, fost polițist, acum pensionar, și-a cunoscut actuala soție, una dintre patroanele unui „azil al groazei”, în 2018, atunci când a mers la centrul de bătrâni al acesteia să ancheteze un caz de suicid.

Suspecții sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare. Prejudiciul total estimat de procurori este de 5,2 milioane de lei.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...